mutarea gandurilor

totul incepe cu un spate intors...atunci incepi sa culegi frunze putrezite, franturi neplacute ale unei intamplari placute...de la suc de portocale treci direct la suc de lamai proaspete...la taceri lungi care nu mai au intelesul potrivit... de fapt atunci incepe tristetea cu adevarat, desi mai trecusei prin mici seisme epidermice...atunci incepi sa intelegi ca ceva s-a terminat si nu e zaharul din zaharnita...degeaba versi pahare de apa peste obrajii zilei prezente, peste cei ai zilei viitoare si peste cei ai zilei trecute...ai ajuns in punctul mort in care compromisul nu mai e optiune...chiar daca o sa ramai goala pe niste scari temporale fara de sfarsit...si daca ar fi ultimul anotimp, ultima pala de vant, ultimul...imposibilul nu mai e posibil...farsa unei veri ti se scurge printre urechi, doar ca inainte iti leganase parul...cineva iti spune subtil ca aici nu mai e locul tau...

imbatranirea broastei verzi...

e o poza veche...

... de cand avea ochii intregi, gatul necusut, florile neofilite si nasul stramb de fericire...

...de cand nu era asa murdara ca acum...

...de cand nu se saturase sa astepte pasarile calatoare...

sinceritea de azi...

am plans cum n-am mai plans de ceva vreme. am plans dintr-un motiv mic, asa cum fac de obicei. pentru lucrurile cu adevarat grave nu cred ca o sa mai am lacrimi. nu-s rasfatata, nici desteapta, poate doar dementa...nu stiu sa fac multe lucruri, dar la plans e clar ca ma pricep...e una dintre zilelele acelea in care ti-e greata, iti vine sa vomiti, simti amarala lichidului verde-galbui, dar de teama inghiti si tot inghiti pana cand tot lichidul ingerat te face sa explodezi. n-o sa te poti readuna...desi timp de un an am crezut ca nu-mi mai pasa, contrariul s-a adunat azi in boabe de mercur...mult prea toxic pentru un cap golit de incredere...

de cand plansul a devenit o crima?

dintotdeauna...

zile de fiere...

e amara cafeaua fara lapte si fara zahar, pai poate de aceea se numeste cafea...da, darm unde-i mierea de langa lapte? si dulcele din zahar? 

cotidiene...

intrebare: care este diferenta dintre ieri si azi?

raspuns: ieri, am fost incaltata in pantofi sport. azi, am preferar pantofii cu talpa inalta. picioarele mele stiu ce si cum. dar starea mea de spirit in ce a fost incaltata? la fel ca piciorele...

i

incercari...poate continuari...

un nor pictat pe un geam, un nor dolofan si bosumflat priveste stramb la o vaza eterna...o vaza curbata generos, o vaza goala aruncata pe o masa diforma suportata de un parchet stralucitor...parchet neted zgariat de blacheurile unor pantofi stalciti...pantofi care se agita sub nor, pe langa vaza, pe sub masa...pantofi purtati de un necunoscut...necunoscut rumen la fata care lucreaza intr-un restaurant...restaurant care are geamuri...geamuri de duminica fara perdele, deci fara mistere...misterele s-au ascuns intr-un trandafir...trandafir care o sa aduca un zambet...zambet de ploaie...ploaie de vara...vara insuportabila...insuportabil de frumoasa...frumoasa luna august...august in care numic nu e o intamplare...o intamplare dintr-o mansarda fara ferestre, doar cu scara de lemn...lemn lacuit si tacut...tacut e si chelnerul care lucreaza in restaurantul fara perdele duminicale si care locuieste in casa norului dolofan, a vazei eterne, a mesei diforme si a parchetului zgariat de pantofii stalciti...un necunoscut ca oricare...poate doare...

anormal sau nenormal?

vacuta xi: te mai gandesti la EI?
ea: care EI?
vacuta xi: el plus el egal EI.
ea: ....
ea: sincer?
vacuta xi: nuuu. nesincer. sincer, normal. esti toanta?
ea: pai...
vacuta xi: n-am toata noaptea la dispozitie.
ea: doar azi. mai mult la unul dintre EI, decat la celalalt.
vacuta xi: de ce?
ea: de toanta.
vacuta xi: si cat mai intentionezi sa inoti in tontenie?
ea: m-am perfectionat la toate stilurile: bras, spate, fluture si craul.
vacuta xi: n-ai pierdut nimic.
ea: serios?
vacuta xi: asa ca iesi din mocirlo-piscina in care esti acum si uita sa inoti.
ea: daca ar fi atat de usor...
vacuta xi: este. altfel o sa uiti sa mergi alaturi de actualul EL..
ea: tu ai pornit dicutia asta nu eu....
vacuta xi: ia o gura de trandafiri, spala-te cu aer, plimba-te pe nori, tine de mana noaptea si dormi cu broasca. o sa treaca... a fost doar o zi.

episoade nesimbiotice...

episodul 1

-aveti antibiotice pentru tristete?

- aveti reteta?

- nu.

- atunci va rog sa va intoarceti acasa. sa luati tricoul alb, pantalonii colorati, sa lipiti picioarele goale de parchetul maroniu. da stiu, aveti o unghie vanata, dar nu conteaza. ati retinut?

- da. casa-tricou alb-pantaloni colorati-parchet-picioare goale. de unde stiati de unghie?

- nu aveti pantofi.

- aham, am inteles. si mai departe ce fac?

- si apoi plangeti cat va tin ochii.

- si trece?

- ce?

- tristetea...

-nu. dar macar data viitoare o sa purtati pantofi.

episodul 2

- aveti fulare verzi?

- da.

- cate?

- 50.

- le vreau pe toate.

- de ce?

- sa le dau foc.

episodul 3

- vindeti cuvinte frumoase?

- da. dar nu la bucata.

- cat e gramul?

- 2 poli.

- n-am poli. pe lei nu dati?

- doar pe camile.

- n-am nici camile.

- atunci azi nu va bucurati de cuvinte frumoase.

- nu-i nimic. m-am obisnuit. poate la anul o sa vindeti pe lei.

usa se tranteste in toate cele trei episoade. ziua e bulimica. afara e soare, dar nimeni nu-l vede. orasul zbiara, dar nimeni nu-l aude. cei trei plang, dar nimeni nu-i baga in seama. o tristete, un fular, niste cuvinte frumoase au evadat de la gradina zoologica...

leapsa de pisica (II)

de la pisica olga trimisa printr-un porumbel virtual

SUNT: nevrotica, verde, alintata
AŞ VREA: sa ajung la Lisabona
PĂSTREZ: multe obiecte inutile
MI-AŞ FI DORIT: sa am ochii verzi
NU ÎMI PLACE: sa sterg praful
MĂ TEM: de moarte, si mai nou de singuratate
AUD: zgomote ciudate noaptea
ÎMI PARE RĂU: ca nu mi-am facut mai des codite
ÎMI PLAC: esarfele in culori aprinse si cartile
NU SUNT: invizibila
DANSEZ: singura prin casa
NICIODATĂ: n-am mers cu bicicleta
RAR: spun "imi pare rau"
PLÂNG: mai tot timpul
NU SUNT ÎNTOTDEAUNA: pe aceasta planeta
NU ÎMI PLACE DE MINE: cand plang
SUNT CONFUZA: din cand in cand
AM NEVOIE: de gheata
AR TREBUI: sa scriu mai mult
sa mai scrie si altele despre ele: lumi, monica, jolie si cine mai are chef...

despre mase

o sa scriu mai concret si mai serios ca niciodata. si un pic mai indignat.
seara asta e crunta pentru familia lui MC. chiar daca fara suflare l-au avut langa ei pana acum. s-a dus. pamantul l-a acoperit, nu e un post patetic e realitate.

Tratat cinic.

din abordarea subiectului se desprind multe lucruri. iertata sa-mi fie numirea unei morti drept subiect, in contextul acesta nu stoarcem lacrimi.
zilele aceste s-au vehiculat mari teme ale societatii. presa s-a bagat in sufletul familiei, presa e de vina pentru ca nu l-am cunocut pe MC in viata. serios?

pai daca presa va influenteaza in acest fel inseamna ca sunteti niste mase amorfe. daca tot va lamentati atat, de nu umpleati sala cand MC inca mai juca la dinamo? de ce nu l-ati cunoscut pe tatal lui MC cand venea la meciurile fiului sau? de ce-l respectati doar dupa moartea fiului sau? nu lucram la un ziar cand l-am vazut prima oare pe MC.am fost la nenumarate meciuri ale carui scoruri presa nici macar nu le dadea. dar cum statul in fata calculatorului si al televizorului a devenit obisnuita. dominati de reflexul pavlovian asteptati sa primiti totul pe tava. de ce va cautati eroii in presa? nu sunteti capabili sa actionati singuri? acum contraofensiva ar putea fi dominata de intrebarea si la ce ne trebuie presa, alte contraargumente ar invoca teoria bazata pe functiile mass-media...dar toata indignarea asta a demonstrat cata dependenta exista fata de toate mijloacele de comunicare ale celor care se dau independenti si ii fac pe altii vinvati de crime necomise...

un pic si depre ziaristi. tot moartea lui MC mi-a demonstrat neprofesionalismul unora dintre jurnalisti. generalizarile nu mi-au placut niciodata. s-au vehiculat o sumedenie de informatii neverificate. s-au scrise o groaza de texte patetice, un fel de compuneri care sa stoarca lacrimi, dar scrise intr-o limba de lemn pe care MC chiar n-o merita. apoi s-a produs o scindare vizibila intre cei care au fost pusi sa faca munca de jos si intre cei care isi permit sa stea pe un scaun senioral si sa arate cu degetul la amaratii care s-au bagat cu bocancii acolo unde nu era loc. "sclavii" n-au scuze, dar ipocrizia e mai mare in randul editorialistilor, comentatatorilor etc.

ar mai fi multe de scris, dar parca am dat prea multa importanta unor lucruri fara sens...